Trandafir roz cățărător
150 MDL
|
40-45cm |
---|
Despre produs
Trandafirii cățărători, urcători sau agățători (Rosaceae) fac parte din familia arbuștilor, sunt plante perene și pot fi cultivati in gradina sau ca plante de interior in ghivece. Sunt foarte multe specii de trandafiri cataratori, peste 200, care se diversifica atat prin colorit, dimensiunea florilor, dar si prin perioadele de înflorire.
Plantare şi îngrijire
Au nevoie să fie plantați în cea mai însorită zonă din grădină, fiindcă au nevoie de minim șase ore de soare direct pe zi ca să arate cât mai spectaculos și să aibă cât mai multe flori. Acesta are nevoie de suport pe care să crească.
Fiind specie montană ca proveniență, trandafirul preferă un sol cât mai bine drenat în care să nu stagneze apa. Se face o groapă, iar pământul scos se amestecă cu îngrășământ organic. După plantare se acoperă groapa cu pământul amestecat cu îngrășământul organic.
Pentru întinerirea tufei, tăierea trandafirilor se face obligatoriu anual, în perioada repausului vegetativ, fie în martie-aprilie, sau toamna tîrziu.
Este foarte important să fie protejate tufele de trandafiri pe timp de iarnă, ca plantele să aibă o viață cât mai lungă. Protejarea trandafirilor se face printr-o procedură numită mușuroire, la final de toamnă. Se adaugă pământ din jurul plantei, în forma de mușuroi, cu care se acoperă cam cinci centimetri punctul de altoire.
Avantajele soiului
- Miros puternic și dulce
- Ușor de întreținut
- Atrage polenizatorii și albinele
- Aspect foarte frumos
Proprietăți

Vizitați biblioteca de îngrijire a plantelor
Aici veți găsi multe sfaturi utile pentru a vă îngriji plantele.